Se mixează untul moale cu zahărul pudră.
Apoi, se adaugă treptat, esența de vanilie, praful de sare, praful de copt, smântâna, ouăle și se mixează în continuare.
După aceea, se adaugă făina și se înglobează treptat, mixându-se în continuare.
Astfel, se formează un aluat moale, care se așează într-o formă de copt cu fund detașabil (cu dimensiunea de 35/21 cm), unsă cu puțin unt.
Deasupra aluatului moale, se pun feliile de piersică (tăiate în prealabil), peste care se presară puțin zahăr brun (opțional).
Se bagă la cuptor pentru aprox. 40 min, până când se rumenește.
Se pudrează cu zahăr pudră vanilat.
Se servește rece! Poftă bună!