Go Back

PASTE INTEGRALE CU DOVLECEI ȘI USTUROI VERDE, by Nina

Așteptate cu nerăbdare de familia noastră, de fiecare dată..
Timp de pregatire 5 min
Timp de gătire 35 min
Timpul total 40 min

Ingrediente

  • 500 g paste din făină integrală
  • 2 buc. dovlecei
  • 6 fire usturoi verde
  • 6 căței usturoi
  • 300 g roșii pasate
  • sare, piper, cimbru, după gust
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 3 polonice zeamă (în care au fiert pastele)

Instrucțiuni

  • Pastele integrale se fierb în apă cu sare pentru aproximativ 10-15 min și apoi, se strecoară.
  • Usturoiul verde și dovleceii se curăță, se spală și apoi se toacă (aproximativ 5 min).
  • Usturoiul verde tocat se călește cu 3 linguri ulei de măsline, pentru aproximativ 5 min.
  • Apoi, se adaugă dovleceii tăiați cubulețe, sare, piper, cimbru, după gust, 2-3 polonice cu zeamă (de la pastele fierte), se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă aproximativ 10 min.
  • După aceea, se adaugă roșiile pasate, usturoiul pisat, se mai potrivește gustul (dacă este cazul) și se mai lasă pe foc, aproximativ 5 min.
  • La final, se amestecă pastele (fierte și strecurate) cu sosul (de dovlecei, usturoi verde și roșii pasate).
  • Se servesc calde și sunt absolut savuroase!

Video